Cezariana reprezinta interventia chirurgicala care consta in extragerea fatului si a anexelor sale din cavitatea uterina, prin sectionarea peretelui abdominal si uterin. Operatia a fost mentionata in istorie inca din cele mai vechi timpuri, atat in literatura occidentala cat si in cea orientala. Desi termenul a fost folosit pentru prima data in obstetrica in secolul al 17-lea, istoria timpurie a acestei operatii este umbrita de mitologie. In antichitate, operatia se aplica numai femeilor pe moarte sau deja decedate, in incercarea de a salva fatul. Cu putine exceptii, acesta a fost scopul urmarit pana in secolul al 19-lea, cand a inceput era anesteziei.
Cea mai veche referire la cezariana dateaza inca din anul 508 i.H, iar scrierea ii apartine lui Gorgias, un celebru orator din Sicilia. Aceasta operatie se practica frecvent in India si probabil si in Egipt. In anul 600 i.H, unul dintre primii regi ai Romei, Numa Pompilius, a adoptat legea Lex Regia, in care se cerea explicit extragerea copilului din uterul femeilor decedate, inainte de inmormantarea mamei. Aceasta lege a fost valabila si in vremea lui Caezar, luand denumirea de Lex Caesarea. Probabil, din acea perioada dateaza si numele de “cezariana”.
Desi procedura este veche, chirurgii nu se incumetau la vremea aceea sa recurga la cezariana, pentru a salva vietile mamei si fatului. Pana in ultimul secol, sansa de succes a operatiei era privita cu scepticism.
Prima mentiune intr-o carte medicala apare in jurul anului 1350, facandu-se referire la faptul ca procedura este indicata dupa moartea mamei.
Odata cu numele lui Ambroise Paré, care a trait intre 1510 si 1590, incepe si reforma mositului. Versiunea podalica (din engleza, reprezinta procedura de nastere a copilului cu prezentatie pelvina) a fost uitata de-a lungul vremii, desi se practica inca de pe vremea hindusilor, dar a fost redescoperita in vremea lui Paré. Acest interes reinnoit pentru procedura a reprezentat un mare pas inainte pentru obstetrica, iar practicarea cezarienei pe femeile in viata a fost incurajata.
Prima operatie de cezariana acceptata unanim a fost realizata in Germania in anul 1610, de catre chirurgul Jeremias Trautmann. Desi pacienta a murit dupa 25 de zile, s-a descoperit ca uterul se refacuse complet dupa operatie.
In anii care au urmat, cezariana a fost mentionata destul de des in literatura de specialitate. Interesant este faptul ca deja se recurgea la aceasta operatie cand nasterea normala nu se putea realiza, iar incizia facuta in uter era lasata deschisa; se credea ca relaxarile si contractiile uterine impiedicau folosirea suturilor. Mortalitatea post natala era inspaimantatoare, deoarece femeile mureau de hemoragii si infectii. Doctorii se bazau pe contractiile uterine pentru a controla hemoragiile datorate inciziei, si nu indrazneau sa inchida operatia, deoarece la vremea aceea suturile trebuiau scoase, ori, odata inchis peretele abdominal, era imposibil sa fie scoase din zona uterului in care se facuse incizia.
Din secolele 16-17 incep sa apara scrieri despre operatii de cezariene reusite si cu sanse de viata atat pentru mama cat si pentru fat. Totusi, riscul era inca foarte mare, iar chirurgii inca nu se incumetau sa apeleze la cezariana, chiar si in cazuri disperate. Problema mortalitatii post natale a persistat, in secolul 19 rata fiind de 50-85%. Cauza mortii era asociata cu septicemiile si cu imposibilitatea de a folosi suturi la locul inciziei in uter. In 1769 Lebas a fost primul care a utilizat suturi pentru a inchide incizia. Totusi, acest lucru nu a imbunatatit calitatea operatiei. Pacientele mureau in continuare de hemoragii, infectii si scurgerea lochiei in cavitatea peritoneala.
O sutura cu adevarat eficienta a fost introdusa de Sanger, in 1882. De asemenea, el a imbunatatit operatia in sine, folosind incizia uterina mediana, si suturi plasate intrerupt, pentru a controla hemoragia si pentru a impiedica lochia sa patrunda in cavitatea peritoneala. In plus, el a insistat asupra tratarii sau prevenirii septicemiei. Astfel imbunatatita, cezariana a devenit un procedeu mai sigur.
Cu toate acestea, cezariana nu era o alegere de dorit, daca putea fi evitata. In primul rand, nu era sigura din cauza infectiilor. Apoi, complicatiile post operatorii erau frecvente; desi nu erau fatale, erau incomodante. In plus, existau adeziuni peritoneale ce puteau crea probleme mai tarziu. In final, cicatricea ramasa s-ar fi putut rupe in cursul unei alte nasteri.
Pentru a corecta aceste greseli, in 1907, Frank din Bonn a introdus o metoda de operatie prin care crea un “buzunar” ce putea exclude cavitatea peritoneala din zona operatiei. Abdomenul era astfel inchis fara a mai avea consecinte asupra peritoneului viscero-parietal.
In 1908, Hugo Selheim a demonstrat avantajul eliberarii copilului prin zona de dilatatie, decat prin partea contractila a uterului. El a perfectionat cateva metode de abordare a segmentului uterin inferior, ce au fost ulterior modificate si imbunatatite. Toate au in comun evitarea pe cat posibil a cavitatii peritoneale, si plasarea inciziei in segmentul uterin inferior.Acest lucru ar preveni peritonita sau ruptura cicatricei.
In concluzie, se poate spune ca, desi in ziua de azi cezariana este o operatie usor de realizat si care nu prezinta riscurile unor complicatii, lucrurile nu au stat dintotdeauna astfel. Insa progresele anesteziei, ale asepsiei şi antisepsiei, antibioterapiei, perfectionarea tehnicilor operatorii, monitorizarea fetala, reducerea mortalitaţii materne şi perinatale, au deschis o noua era pentru cezariana, aceasta devenind, in ziua de azi, o operaţie aproape banala cu riscuri minime pentru mama şi fat.
Comentarii (3)
Subscribe to this comment's feedo nelamurire
...
...
Scrie comentariu
< Anterior | Urmator > |
---|