Invatamantul romanesc e in stop cardio-respirator de foarte mult timp. Din cand in cand, cate un omulet simpatic si cu pretentii de mare reformator isi incarca padelele imaginare acoperite de’ gelul’ reformelor si elibereaza socul, care nu se masoara in jouli, ci in scandaluri publice si in oameni care au picat bacalaureatul.
Asa ca, bietul sistem de invatamant, bulversat de multitudinea de socuri, nu numai ca nu ajunge la ritm sinusal, ba chiar atinge culmile nebanuite ale asistoliei, vegheat indeaproape de piesa sa cea mai importanta-studentul (cu variantele elev sau licean).
Studentul e un fel de Don Quijote, care se lupta continuu cu morile de vant, cu speranta ca , poate intr o zi, certitudinea ca e marfa de export o sa-l paraseasca si nu o sa ii mai vina in minte, la nesfarsit, cuvintele unui om om peste care au trecut anii :’In acest moment, in Canada , cerul este mai albastru ca in Romania’.El este la inceputurile sale un Optimist, ce paseste cu teama in Tara Minunilor Universitare si constata, cu surprindere, la sfarsit ca a ajuns un Pesimist.
De ce ? Pai e simplu : pentru ca a fost terorizat non-stop de un orar nemilos, rupt parca din iad, care l-a determinat mereu sa se intrebe :’Oare pentru cine e orarul asta? pentru oameni sau pentru supereroi ?’, un orar care il tine departe de oamenii normali si ii transforma entuziasmul si pasiunea in ura, sacrificiu si multa oboseala ; pentru ca e obligat sa faca ore in tot felul de amifiteatre ciudate situate la demisol, in care miroase puternic a ‘ Flori de mucigai’ si prin geamurile carora se vad doar membre inferioare de oameni si pisici gri care mai si miorlaie.
Pentru ca invata multe lucruri inutile, absurde si invechite, pierde mult timp, astfel incat, atunci cand ajunge la acele lucruri care sunt importante, neuronii si-au epuizat deja mediatorii si asteapta linistiti sa se sintetizeze altii.
La toate astea se adauga lipsa cronica de spatiu care face ca ‘laboratoru’’ sa se desfasoare pe hol printre pacienti, vizitatori si morti carati in saci. Asa ca pe langa traditionala doza de stiinta s-ar putea sa primeasca si o doza de nevroza de cauza fonica.
Nevroza mai apare si din cauza unor cursuri in care cel mai interesant lucru e perfectionarea vocabularului cu o mica ‘spanzuratoare’ medicala. Bineinteles ca aceste cursuri nu sunt obligatorii, sau sunt ?!
Drepturile studentului sunt intotdeauna bine aparate de tot felul de organizatii, comitete si comitii care incep sau nu cu ‘s-ri’(‘s’ vine de la student si prezenta lui in titulatura e dovada suprema ca daca esti student (deci esti s), poti sa dormi linistit ca in reclame).
E normal ca bietul student, cu plusurile si minusurile lui, bombardat de tot felul de informatii inutile, spagi, program de lucru infernal, sa constate ca la sfarsitul unor ani din viata lui nu numai ca nu stie mai nimic, dar nu stie nici cat stia cand a intrat in facultate. Ba mai mult decat atat…..mai are si patologie de stres asociata.
Ideea e ca nu trebuie cautati vinovatii. Important e ca undeva, candva, cineva sa inteleaga rolul de baza al studentului in existenta invatamantului, sa seteze socul de intensitatea potrivita, sa faca ordine in lucruri , idei si mai ales oameni, astfel incat studentul , bine pregatit si pasionat de ceea ce face, sa nu mai primeasca raspunsul ‘sa emigrezi ‘ la intrebarea ‘ Ce-mi doresti tu mie, dulce Romanie ?’
| < Anterior | Urmator > |
|---|
