SOC - Tulburare functionala manifestata prin oboseala si diverse alte acuze fizice, constitutionale si neuropsihologice. Oboseala, concentrare dificila, cefalee, durere de gat, noduli limfatici durerosi, mialgii, artralgii, subfebrilitate, tulburari de somn , probleme psihiatrice, alergii, crampe abdominale, pierdere in greutate, eruptie, tahicardie, crestere in greutate, durere in piept, transpiratii nocturne.
Cauzele SOC:
Poate fi precipitat de o serie de infectii virale acute (sindrom de oboseala postvirala). Unele dintre aceste virusuri ar putea persista in organism, determinand o infectie cronica. Nivelul anticorpilor fata de multi agenti infectiosi este crescut la pacientii cu SOC – anticorpi fata de cele mai multe herpesvirusuri, rujeola , rubeola,Coxsackie B;
Posibil: niveluri crescute de antigene virale si acizi nucleici virali. Multe dintre simptome ar putea fi provocate de excesul de cytokine.Au fost semnalate anomalii imunologice minore vizand imunitatea umorala si celulara; S-a constatat ca au niveluri reduse de cortizon si crescute de ACTH si rezulta faptul ca secretia de cortizon este neadecvata iar pacientul nu face fata la stress (starea de spirit si nivelul energic sunt mediocre).
Criterii de diagnostic:
Oboseala inexplicabila la un pacient evaluat clinic; oboseala persistenta, recidivanta, nou instalata sau cu un debut clar, care nu este cauzata de un efort, nu este ameliorata de repaus. Determina reducerea semnificativa a nivelului de activitate anterior (profesional,educational,social,personal).
Cel putin 4 dintre urmatoarele simptome: reducerea (declarata de pacient) a memoriei pe termen scurt sau a puterii de concentrare: durere in gat, noduli limfatici (axilari, cervicali)durerosi, mialgii, poliatralgii fara semne de inflamatie (roseata, tumefactie) cefalee avand un tipar nou sau o severitate crescuta, somn neodihnitor, dupa un efort, are stare generala alterata (stare de rau, se simte rau) durand >24 ore.
Recenta achitare a lui Kay Gilderdale, acuzata de tentativa de omor asupra ficei sale, Lynn, in varsta de 31 de ani, a fost un subiect intens comentat de ziarele britanice. Kay Gilderade a primit sentinta de un an cu suspendare pentru acuzatia „mai blanda” de ajutor si complicitate in caz de suicid, pentru care pledase, initial ca vinovata. Dezbaterile din presa au vizat, cu precadere, argumentele pro si contra in sinuciderea asistata, greutatea deciziei de-a initia sau nu o acuzare pentru tentativa de omor si oportunitatea modificarii legislatiei.
Cel mai frapant aspect al respectivului caz,din perspectiva clinicianului este insa prezentarea, acceptata pe scara larga in mass-media, a sindromului de oboseala cronica sau de encefalomielita mialgica, in prezent numit CFS/ME(chronic fatigue syndrome/myalgic encephalomyelitis), ca fiind o maladie progresiva, paralizanta si, in general, fatala. In presa s-a scris putin despre semnele de intrebare si controversele suscitate de respectivul sindrom. Cazul Gilderdale – ca, de altfel,orice caz de omucidere- este de competenta justitiei, iar noi nu suntem in masura sa-l comentam, mai ales ca nu cunosteam detalii aferente, inclusiv pe cele privitoare la ancheta medicului legist si a rezultatei autopsiei. Pot fi discutate, totusi, totusi unele aspecte, utile pentru profesionistii care vor trebui sa analizeze, pe viitor, situatii similare.
Primul aspect este acela ca, asemenea forme clinice severe precum cea a lui Lynn Gilderdale sunt, din fericire, neobisnuite in sindromul de oboseala cronica. De aceea, in astfel de cazuri, medicii ar trebui sa se orienteze spre identificarea altor afectiuni in masura sa explice simptomatologia. Dar, avand in vedere excluderea altor diagnostice diferentiale, care este, de fapt, mortalitatea asociata cu CFS/ME? Datele actuale sustin ferm faptul ca, la respectivii pacienti, mortalitatea nu este crescuta si ca , foarte probabil, sinuciderea constituie cel mai mare risc vital! Numeroase studii au aratat ca suicidul se asociaza cu depresia care, la randul ei, se coreleaza cu sindromul de oboseala cronica. Persoanele cu antecedente de depresie sunt mai predispuse la CFS/ME si invers. Indiferent de traiectoria cauzala, depresia poate fi tratata, fie ca apare la suferinzii de cancer, la cei cu boala de neuron motor sau oboseala cronica.
Toti pacientii cu CFS/ME care vorbesc deschis despre sinucidere ar trebui sa fie evaluati de un psihiatru, deoarece 90% dintre cazurile de suicid se asociaza cu un diagnostic psihiatric. Daca este stabilit diagnosticul de depresie, abordarea terapeutica va implica atat medicatie cat si psihoterapie adecvate, iar pacientii ar trebui sa fie monitorizati in ceea ce priveste raspunsul la tratament.
Terapiile cognitiv-comportamentale, alaturi de cele fiziokinetice gradate, si-au demonstrat eficacitatea atat la adulti cat si la copii si sunt recomandate pentru ambele categorii de pacienti de catre NICE (National Institute for Health and Clinical Excellence – Institutul National de Sanatate si Excelenta Clinica).
De mentionat ca prognosticul bolii la copii, este mai bun decat la adulti. In ceea ce priveste persoanele mai sever afectate,informatiile legate de tratament nu sunt atat de clar stabilite. Ghidurile NICE recomanda ca si pentru respectiva categorie de pacienti sa fie aplicate principiile terapiilor cognitiv-comportamentale si cele ale fiziokinetoterapiei gradate, existand dovezi concludente in acest sens.
Experienta clinica a demonstrat ca, in cazurile severe de CFS/ME, astfel de terapii necesita o perioada mai lunga de actiune, ele reusind , totusi , sa determine ameliorarea simptomatologiei si, cateodata, chiar recuperari semnificative. Dimpotriva, nu exista nici o alternativa la tratament decat neadministrarea lui, iar o atare optiune poate avea rezultate dezastruase, bolnavul avand sentimentul ca doctorul a renuntat sa-i indice vreo terapie deoarece il considera un caz fara sanse de recuperare.
Din pacate, in sfera medicala s-a impamantenit un anume grad de neincredere in existenta reala a unei asemenea afectiuni , mai ales in ceea ce priveste forma clinica severa, fapt ce risca sa devina o profetie cu sanse de autoimplinire. Medici au incertitudini in ceea ce priveste boala in speta, nu sunt dispusi sa se implice si, astfel, se creeaza, inevitabil, o prapastie intre ei, pe de o parte, si pacient si familia sa, pe de alta parte. Mediile profesionale evita sa se angajeze in dezbateri pe o asemenea tema, caci, asa cum observa Domnul Justin Simion „in acest domeniu al medicinei exista opinia ca parerile contradictorii sa nu fie mentionate, iar cercetarile stiintifice sa fie limitate, ceea ce aduce prejudicii atat stiintei cat si bolnavilor”. Se vehiculeaza pana si ideea ca accentuarea naturii fatale si incurabile a sindromului de oboseala cronica ar fi singura modalitate de a convinge cadrele medicale ca este vorba de o afectiune reala.
Fara indoiala ca terapiile actuale ar putea sa fie imbunatatite,ca,in multe cazuri, recuperarea nu este completa si ca este necesara realizarea unui acces mai bun la serviciile medicale pentru acei pacienti prea grav afectati ca sa ajunga la spital. Fizioterapia, consilierea psihologica, suportul comunitatii si sfaturile legate de dieta au un rol bine stabilit in planul terapeutic al formelor severe de CFS/ME. Nu trebuie neglijat sprijinul acordat familiei, in special in cazurile cand sunt afectati copii. Medicina trebuie sa continue sa se bazeze pe evidentele medicale in ceea ce priveste alegerea tratamentului, mai ales intr-o afectiune in care poate exista o incarcatura emotionala importanta.
Avem datoria, fata de pacient si fata de profesia noastra , sa facem tot ceea ce putem pentru a-i ajuta pe aceia care pot fi tratati, in ciuda dificultatilor pe care le implica o asemenea terapie.
Bibliografie:
A) Semiologie medicala- Editura UMF “Carol Davila” Dr Dorin Dragos
B) British Medical Journal
C) http://www.diyhealth.com/chronic-fatigue-syndrome.html
| < Anterior | Urmator > |
|---|
