„Toată viaţa am fost numai pe fugă, nu ştiu să merg aşa...”- astfel debuta fiecare autocaracterizare a doamnei doctor Sofia Ionescu, prima femeie neurochirurg din lume, una din cele mai ilustre doamne ale medicinei autohtone. Alături de Constantin Arseni şi de Ionel Ionescu, se recomanda drept cel mai important discipol al legendarului Dimitrie Bagdasar, făcând parte din „echipa de aur” a neurochirurgiei româneşti din perioada de pionierat. „O timidă în lume” care, „numai cu bisturiul în mână era vitează”, a realizat nenumărate intervenţii chirurgicale pe creier şi pe coloană, pe parcursul unei jumătăţi de secol alergând între paturile bolnavilor, între sala de operaţie si biroul unde şi-a redactat lucrările ştiinţifice, între policlinica cu plată si propria casă, unde o aşteptau cei doi copii ai săi.
Povestea ei de viaţă începe pe 25 aprilie 1920 la Fălticeni, judeţul Suceava. A venit pe lume cu o greutate impresionantă – aproape 5 kilograme – şi cu nişte mâini cu degete foarte lungi. Tatăl, Constantin Ogrezeanu, era casier BNR, iar mama Maria, casnică. Încă din perioada copilăriei, şi-a însuşit coordonatele care au ghidat-o întreaga viaţă: modestia, corectitudinea şi respectul faţă de om. Clasele primare le-a urmat la Fălticeni (Şcoala nr. 1), cu cea mai bună învăţătoare la acea dată, în oraş. Apoi a urmat 6 clase de liceu la Gimnaziul de Fete Fălticeni (1931-1937). Auzind de renumita Şcoală de Fete „Marica Brâncoveanu” s-a hotărât să se mute la Bucureşti, pentru ultimele clase de liceu (1937-1939), cu dorinţa de a urma Facultatea de Medicină din Capitala ţării. A absolvit liceul printre primele eleve, obţinând nota 10 cu distincţie la purtare.
S-a hotărât să urmeze profesia de medic încă de la 16 ani. Avea medici în familie şi tatăl celei mai bune prietene era un doctor devotat, însă tatăl i-a replicat cu dragoste părintească dar şi cu hotărâre: „Menirea fetelor este să fie bune gospodine, să facă o şcoală de menaj, să înveţe un instrument muzical, să înveţe limbi străine, să-şi facă o cultură generală solidă”. Voinţa nestrămutată a fetei a convins, însă, ambii părinţi care i-au susţinut dorinţa. Facultatea de Medicină din Bucureşti a urmat-o între 1939-1945, printre dascălii săi numărându-se Francisc Rainer la anatomie, ca profesor iar ca asistent pe George Emil Palade, viitorul Laureat al premiului Nobel, profesorul Alfred Rusescu la pediatrie, prof. Zolta la parazitologie, profesorul dr. Ionescu Sineşti la neurologie şi prof. dr. I.T. Niculescu.
Studenţia a coincis cu anii celui de-al doilea Război Mondial, fiind nevoită în vacanţele de vară să ajute la îngrijirea răniţilor repartizaţi în cele trei spitale din Fălticeni. Tot într-o vacanţă de vară, în perioada iunie-octombrie 1943, înaintea anului V de studii, a fost trimisă de Ministerul Sănătăţii în comuna Baia, judeţul Suceava ca medic de dispensar rural. Susţinerea concursului de externat din februarie 1943 a fost succedată de numirea în post de intern la serviciul de neurochirurgie, unde se lucra non-stop, datorită răniţilor de război. A ales stagiul de neurochirurgie, la spitalul numărul 9, întrucât în anul V studia neurologia şi voia să fie bine pregătită în acest domeniu. De fapt, momentul este punctual crucial al vieţii ei profesionale.
Decisivă a fost aici întâlnirea cu profesorul Dimitrie Bagdasar, în alegerea neurochirurgiei, ca specialitate, pentru tot restul vieţii, rămânând în acest serviciu 47 de ani (1943-1990), cu tot programul zilnic sever, între orele 5 dimineaţa, până târziu în noapte, în deosebi în îngrijirea răniţilor de război, în pavilionul special amenajat. Devotamentul, profesionalitatea şi calităţile sale umane, au fost în anul 1948, răsplătite prin Medalia Specială a Crucii Roşii. Prof. dr. D. Bagdasar, de formaţie neurolog, având doi secundari, ulterior iluştri,dr. Constantin Arseni şi dr. I. Ionescu. El i-a propus Sofiei Ionescu, urmărindu-i atent şi scrupulos activitatea, onoarea de a face parte din această echipă, efectuând astfel promovarea primei femei – medic neurochirurg din România.
Prima operaţie pe creier avea să o realizeze in 1944. O supuraţie la deget îl împiedica pe doctorul Bagdasar să opereze un băieţel adus în comă la spital. Sofia Ionescu, singura care ar fi putut să opereze în acel moment, a acceptat provocarea de a face prima sa intervenţie chirurgicală (o trepanaţie) pe creier. Reuşita operaţiei s-a datorat calmului si preciziei. "– Dumneata ai aptitudini. Rămâi la neurochirurgie", i-a spus profesorul Bagdasar după operaţie, convins că are harul să opereze. Intervenţia de succes venea să confirme ceea ce Dimitrie Bagdasar credea, şi anume că, datorită delicateţei, femeile sunt mult mai capabile să opereze pe substanţa nervoasă.
La absolvirea facultăţii, în anul 1945 s-a căsătorit cu medicul secundar dr. I. Ionescu, şi-a susţinut doctoratul în ianuarie 1946, iar în februarie a aceluiaşi an, secundariatul în neurochirurgie. Tânărul cuplu a locuit, timp de 7 ani în spital, asigurând gardă permanentă, iar 15 ani nu au avut concediu de odihnă. În ceea ce o priveşte, Sofia Ionescu, pentru cei 2 copii, nu a avut nicio zi de concediu prenatal şi doar o lună postnatal, mărturisind : „Copiii mei n-au avut mamă. Eu eram mereu obosită, munceam la policlinica cu plata de două ori pe săptămână, ca să-mi suplimentez veniturile. Pot să jur că n-am cerut niciodată bani. Nu spun că n-am primit de la unii, dar n-am condiţionat niciodată operaţiile.”
Cu toate acestea, a găsit timp pentru instruirea tinerilor medici cărora le-a descifrat tainele dificilei sale specialităţi ca şi tehnica explorărilor cranio-cerebrale, şi-a luat primariatul în 1954 (atestată de Ministerul Sănătăţii în 1958), redactarea lucrărilor ştiinţifice realizând-o între orele 2-4 noaptea, efectuând în îndelungata-i activitate ca singur autor sau în colaborare, peste 120 articole, publicate în revistele de specialitate în ţară şi străinătate cu o medie de 2-3 pe an. Regreta totuşi că nu şi-a scris memoriile : „Îmi pare rău că nu mi-am găsit timp să-mi scriu memoriile. Aş fi putut să spun tinerilor neurochirurgi cum am făcut meseria asta. Aş fi putut să descriu tehnici inedite, folosite ad-hoc in situaţii imprevizibile şi nenumărate întămplări cu rezultate fericite. Pentru că munca mea din aceşti 47 de ani ar fi incăput foarte bine în două vieţi. Aş fi avut ce să le spun!".
În 1970, Sofia Ionescu îşi însoţeşte pacienta, membru al Ambasadei franceze, la Paris şi Lyon. Medicilor francezi nu le-a venit să creadă că în faţa lor se afla o femeie neurochirurg. Ca un test, au rugat-o să le arate mâinile, pentru a vedea dacă are bătătura pe inelar, specifică neurochirurgilor ca urmare a folosirii "pensei gouge", instrument cu ajutorul căruia se rupe osul când se efectuează operaţii pe creier sau pe coloană. Bătătura era mai mare decât orice aşteptare, ea constituind mărturia celor 25 de ani de operat la secţia de tumori cerebrale şi a celor 22 de ani la sectia de compresiuni vertebro-medulare Pentru francezi, a fost o dovadă de competenţă si de recunoaştere.
Aceste mâini firave, cu degete de pianist şi bătătura de neurochirurg, au continuat să salveze sute de vieţi până în anul 1990, când datorită unei operaţii de cataractă, distinsa doamnă doctor a fost nevoită să se pensioneze. Pâna la trecerea ei în nefiinţă la data de 21 martie 2008, şi-a continuat preocupările şi activitatea ştiinţifică ca membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale în 1997 (12 aprilie), în anul 2002 (29 august), fiindu-i echivalat titlul de cercetător ştiinţific principal gradul I cu cel de profesor. După îndelungate cercetări iatro-istorice de peste 30 de ani, la 17 septembrie 2005 la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc(Maraketsh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.
Anul acesta, pe 25 aprilie, ar fi împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. Faptul că nu a avut posibilitatea să ne lase drept moştenire memoriile sale, constituie o pierdere considerabilă. Doamna doctor se înscrie in galeria oamenilor de valoare, acele somităţi care ne fac să fim mândri pentru că suntem români. Devotamentul, pasiunea nestăvilită pentru profesie, modestia, respectul pentru pacienţi, corectitudinea sunt doar câteva argumente care o fac un exemplu demn de urmat pentru noi, medicii zilei de mâine.
Comentarii (11)
Subscribe to this comment's feed
...
frumoasa biografie....si frumos ca avem cu ce ne mandri -
- +4
-
-
...
-
- +1
-
-
...
-
- +5
-
-
...
Multumim pentru darul povestirii, Alina!
-
- +4
-
-
interesant
-
- +4
-
-
Exceptional!
-
- +3
-
-
...
Privind mult mai in profunzime, ma gandesc cu tristete de ce nu sunt promovate asemenea valori?! Degeaba avem telecomanda si acces la internet, cand suntem interesati de rozul fuchsia si ce ne prezic astrele..Pacat..mare pacat!
P.s.: Vreau sa multumesc Alinei Oprea pentru acest articol emotionant..Sper ca toti chirurgii sa invete sa fie "viteji cu bisturiul in mana" intr-o lume in care suntem mereu pusi pe fuga..
-
- +10
-
-
O persoana deosebita
-
- +2
-
-
Scrie comentariu
| Urmator > |
|---|
