Constantin Ion Parhon s-a nascut in orasul Campulung, judetul Muscel, la 15 octombrie 1874. Este fiul lui Ioan Parhon, invatator, nascut in Cetatea de Balta in Judetul Tirnava Mica (Alba) si al Mariei Parhon, din Bucuresti. Tatal lui i-a insuflat respect si acel simt al raspunderii pentru profesiunea pe care avea sa si-o aleaga mai tarziu.
Primele doua clase primare le-a facut la Piatra-Neamt. Amintirile care l-au impresionat mai mult, din timpul cand a locuit la Piatra-Neamt, a fost cunostinta cu Ion Luca Caragiale, venit ca revizor scolar in acel oras. S-au imprietenit.
La un moment dat, C.I.Parhon spunea caracterizandu-si viata :
"Socotesc ca o formatie sufleteasca echilibrata se dezvolta din armonia dintre lectura si viata, dintre invatamantul teoretic si experienta. Experienta mea de viata a fost de la inceput bogata. Am trecut prin mai multe orase, prin mai multe medii, prin mai multe scoli. Si am avut taria si perseverenta, despre care vorbeste naturalistul francez Cuvier, ca "prin studiu si atentie sa alungi dezgustul pe care ti-l inspira un vierme, pentru a putea analiza astfel viata si fiintele, chiar cele mai putin simpatice."
Strabate medii diferite in timpul liceului,dupa cum spune si el: a fost inscris la liceul din Focsani, apoi a trecut la liceul din Buzau,dar C.I. Parhon termina liceul Petru si Pavel din Ploiesti pe care l-a urmat pana la sfarsit.
Dupa ce termina liceul la Ploiesti, doreste sa studieze mai intai stiintele naturale; gandindu-se insa, ca o data devenit profesor de liceu, va fi urmarit si poate inlaturat din invatamant datorita ideilor lui socialiste, tanarul Parhon prefera studiul medicinii, in speranta ca ii va asigura o situatie materiala mai independenta.
In timpul internatului, Parhon a publicat cateva lucrari, in special asupra localizarilor medulare: a demonstrat existenta in scoarta cerebrala a unor centri vegetativi si a adunat un foarte bogat material clinic privitor la psihozele afective, sifilisul nervos, epilepsie, halucinatiile multiple. Depasind viziunea anatomoclinica a scolii neuropsihiatrice a timpului, el a sustinut puncte de vedere noi, originale, in problemele de baza ale acestor discipline stiintifice.
Tot atunci face primele observatii de endocrinologie. Obţine titlul ştiinţific de doctor în medicină cu teza "Contribuţiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie" în anul 1900.
In 1909 publica un volum (impreuna cu M.Goldstein), de peste 800 de pagini, despre glandele cu secretie interna, "prima carte de endocrinologie din lume" - „Les secretions internes”, fiind al treilea, dupa Babes si Marinescu, care contribuie cu un tratat de sinteza, la patrimoniul tratatelor de baza ale stiintelor medicale.
După absolvirea studiilor şi obţinerea doctoratului, profesează ca medic la spitalul rural "Rallet" din judeţul Dâmboviţa (1901-1902) şi apoi medic secundar la Spitalul Pantelimon (1903-1909),atras de reputatia profesorului Gh.Marinescu. În această perioadă, devine docent al Clinicii de boli nervoase din Bucureşti (1903), urmând şi un stagiu de perfecţionare la München (1906). Apoi, devine medic primar la Ospiciul Mărcuţa (1909-1912).
Intre 1912-1933 a activat ca profesor la Facultatea de Medicina din Iasi Ceea ce caracterizeaza activitatea stiintifica a lui C.I.Parhon in intervalul de 20 ani, cat a functionat ca profesor de neurologie si psihiatrie la Facultatea de Medicina este atat numarul mare de lucrari (peste 400), cat si diversitatea domeniilor care l-au preocupat: neurologie, psihiatrie, endocrinologie, genetica, ereditate, organogeneza, biologia varstei (ilikibiologia), culturile "in vitro", terapeutica, grafologie.
Intre 1915 si 1916 a fost presedintele Societatii de Medici si Naturalisti din Iasi.
De asemenea, a fost primul presedinte al Societatii romane de Biologie, infiintand si Societatea de Neurologie, psihiatrie, psihologie si endocrinologie din Romania.
In 1927 a sugerat colegilor de la Facultatea de Medicina din Bucuresti infiintarea unei catedre de endocrinologie, dar prima lectie a avut loc de abia in 1934.
L-a preocupat in special rolul glandelor endocrine in constitutie, studiul clinic al endocrinopatiilor si problemele de endocrinologie generala. A adus contributii in domeniul terapeuticii afectiunilor endocrine, fiind si autorul primelor medicamente opoterapice din Romania. A publicat „Secretiile interne din punct de vedere morfologic, chimic, fiziologic, patologic si terapeutic” (1923-1927); „Manual de endocrinologie” (3 volume, 1945-1949); „Batranetea si tratamentul ei” (1948); „Biologia varstelor” (1948); „Opere alese” (5 volume - 1954-1962).
În paralel cu activitatea didactică, îşi continuă şi activitatea profesională ca director al Spitalului Socola din Iaşi (1917-1930) şi apoi al Institutului pentru bolile nervoase, mintale şi endocrinologice din Bucureşti (1930-1940).
In afara de medicina, profesorul C.I.Parhon a ramas fidel pasiunii sale pentru natura,in special pentru plante,pasiune care apare pretutindeni in viata si amintirile acestuia.
Aceasta l-a facut desigur, sa-si insuseasca bogatele cunostinte de botanica si horticultura, pe care le impartea elevilor si studentilor sai, ori de cate ori avea ocazie, in plimbarile facute impreuna in imprejurimile spitalului Socola.
In 1928 este ales membru de onoare al Academiei Romane, iar apoi presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale, apoi în anul 1939 devine membru titular şi preşedinte de onoare al acestui prestigios for ştiinţific. Deţine şi alte funcţii în cadrul organizaţiilor profesionale medicale şi anume: membru titular al Academiei de Medicină din Bucureşti (1935), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale (1969), membru fondatoa al Societăţii de Anatomie din Bucureşti, al Societăţii de biologie, al Soc. române de neurologie, psihiatrie, psihologie şi endocrinologie.
A fost ales ca membru al Academiilor de Ştiinţe ale U.R.S.S., R.P. Bulgaria, R.P. Ungară şi R.D.G, al societăţilor de endocrinologie din Paris, Moscova şi Praga, al Societăţii estoniene de neurologie, al mai multor societăţi din Paris (de neurologie, de psihiatrie, de medico-psihologie şi al Societăţii medicale a spitalelor). În anul 1948 a fost ales ca Doctor honoris causa al Universităţii Caroline din Praga.
A fost membru în colegiul de redacţie al revistelor "Folia neurobiologică" şi "Revue française d'endocrinologie".
Activitate politică
În calitate de militant socialist, el a fost influenţat în tinereţe, după propriile afirmaţii, de către operele lui Karl Marx. Parhon a fost unul dintre fondatorii Partidului Muncitor, un grup politic efemer care a fuzionat cu Partidul Ţărănesc în anul 1919. La scurtă vreme după fuziune, Parhon s-a separat împreună cu un grup şi a devenit susţinător al Partidului Comunist din România (PCR).
În primăvara anului 1944 este primul semnatar al memoriului-protest al intelectualilor pentru ieşirea României din coaliţia militară fascistă. Din anul 1946 şi până în anul 1961 a fost ales încontinuu ca deputat în Adunarea Deputaţilor şi apoi în Marea Adunare Naţională.
Constantin I. Parhon este considerat a fi primul sef de stat al Romaniei. Acesta a fost ales presedinte provizoriu al Prezidiului Republicii Populare Romane la 30 decembrie 1947, chiar in ziua in care Regele Mihai I a fost obligat de catre comunisti sa abdice. Presedintia Prezidiului R.P.R. a durat pana la 3 aprilie 1948, cand C. I. Parhon a fost ales presedintele Prezidiului Marii Adunari Nationale, functie pe care a indeplinit-o pana la 12 decembrie 1952, cand a renunţat la activitatea politică, dedicându-şi restul vieţii activităţii de cercetare ştiinţifică.
Ulterior a devenit director al Institutului de endocrinologie (1949-1957) şi al Institutului de geriatrie (1952-1957), primind titlul de Erou al Muncii Socialiste
La 29 octombrie 1949, cand Academia R. P. R. l-a sarbatorit, acad. C. I. Parhon a definit astfel munca colectivului stiintific, pe care-l conducea in acea vreme: "Lucram la rezolvarea catorva probleme... Prima este cea a batranetii... Noi afirmam ca batranetea este o boala, o stare patologica... "
Acad. C. I. Parhon acorda in procesul imbatranirii un rol important tulburarilor metabolice, in special predominarii dezasimilatiei asupra asimilatiei, modificarilor biochimice in sange si tesuturi.
C.I.Parhon a fost mentorul Anei Aslan,iar interventia sa l-a salvat pe profesorul Constantin Radulescu-Motru,intemnitat la Turnu-Severin, care i a ramas toata viata recunoscator.
De asemenea putini stiu ca C.I. Parhon descoperise sapte plante care ar fi putut fi utilizate in lupta contra cancerului. El a pornit de la observatia ca exista anumite specii de ierburi medicinale care nu se imbolnavesc niciodata de cancer (boala canceroasa afecteaza adesea si speciile vegetale). Cum era posibil ca ele sa fie invulnerabile la tumori? Evident, doar secretand principii active sau combinatii de principii active care inhiba dezvoltarea celulelor anormale. Academicianul Parhon a conceput un ceai din sapte plante medicinale, plante care nu se imbolnavesc niciodata de cancer: busuiocul, menta, anasonul valeriana, chimenul, levantica si nucul .
Constantin I.Parhon s-a stins dupa o indelungata suferinta, in ziua de 9 august 1969, la Spitalul Elias. I s-au facut funerarii nationale,fiind inmormantat in Mausoleul din parcul Carol.
Contestat de unii pentru activitatea lui politica, savantul Constantin Ion Parhon ramane o personalitate remarcabila a endocrinologiei romanesti care a imbinat stralucit medicina cu stiintele naturii, dar care a avut din pacate nenorocul , cum spunea cineva,sa se nasca cu 100 de ani prea devreme.
Bibliografie :
www.presspro-gineco.ro
ro.wikipedia.org
| < Anterior | Urmator > |
|---|
