Cercetatorii au descoperit o gena anti-obezitate care pare sa fi tinut mai multe organisme sub control in timpuri de belsug, inca din antichitate. Gena, initial descoperita de alte echipe de cercetatori la muste, este activa si la viermi si soareci, conform noului raport din editia lunii sempembrie a revistei Cell Metabolism.
Daca gena functioneaza in mod similar si la oameni, descoperirile ar putea reprezenta o noua arma impotriva obezitatii, conform spuselor cercetatorilor.Cercetatorii au descoperit ca animalele care nu au o copie activa a genei, cunoscuta ca Adipose (Adp), devin obeze si rezistente la insulina, in timp ce animalele care au activitate crescuta a Adp in tesutul adipos devin mai suple. Mai mult, "cantitatea" de gena pare a fi factorul care determina cat de zvelt devine un animal.
"Daca am putea modifica acesta gena, oricat de putin, am putea obtine un efect benefic asupra tesutului adipos." spune Jonathan Graff, de la Facultatea de Medicina Southwestern a Universitatii Texas, observand ca oamenii devin supraponderali acumuland cate kilograme pe an. "Dupa 30 de ani, este mult."
In timp ce viermii si mustele sunt studiate adesea ca modele pentru sanatatea oamenilor, acest lucru nu s-a dovedit a fi la fel de eficace in biologia tesutului adipos, spune Graff. Acest lucru se intampla deoarece, spre deosebire de mamifere, viermii si mustele isi stocheaza grasimea in celule multifunctionale, mai degraba decat in adipocite. Totusi, aceste diferente nu exclud posibilitatea ca si animalele sa poata folosi gene similare pentru a reusi sa stocheze tesutul adipos, a adaugat el.
In noul studiu, echipa lui Graff a descoperit ca viermii carora le lipseste gena Adp activa devin supra ponderale, desi par sa fie sanatoase si fertile. Cercetatorii au facut un scor pe baza datelor genetice in ceea ce priveste relationarea genelor si au descoperit o asemanare foarte mare la muste.
Intr-adevar, un alt cercetator, Winifred Doane, a descoperit o linie de muste in Nigeria, in urma cu proximativ 50 de ani, care purtau o mutatie in gena lor Adp. Acestea traiau intr-un climat marcat de cicluri de foamete, in care ar fi putut sa beneficieze de o stocare eficienta a grasimii, a sugerat Doane.
Pentru a explora functiile genei Adp si mai mult, Graff si colegii sai au produs o linie de muste mutante, asemanatoare mustelor pe care Doane le descoperise cu ani inainte. Ei au descoperit ca mustele mutante erau intr-adevar mai grase. Mustele care aveau o singura copie a genei mutante Adp se situau intre mustele normale si cele grase, dovada a faptului ca efectele genei sunt dependente de "doza".
Tratamentele care cresteau nivelul de Adp in tesutul gras al insectelor a dus la scaderea ponderala a acestora, dovada ca gena opereaza in interiorul celulelor adipoase singura. La soarecii care prezentau gena in tesutul adipos s-a observat acelasi pattern.
"Am facut astfel incat soarecii sa exprime gena Adp in tesuturile in care stocau grasimea. Ei au devenit slabi, aveau evident mai putina grasime si celulele lor adipoase erau mai mici ca dimensiuni." O micsorare a celulelor se traduce de obicei printr-o imbunatatire a functiei metabolice, mai spune el, incluzand un control mai bun al glicemiei.
In timp ce stocarea grasimii este un mecanism important pentru a trece mai usor prin momete in care organismul sufera privari, "prea multa grasime in timpurile de belsug are consecinte grave."
Cautarea moleculelor care stau la baza cresterii in greutate si la lipsa controlului glicemiei "a devenit o urgenta datorita cresterii recente si dramatice a ratei diabetului si obezitatii." spune Graff. Dar in lumea moderna in care oamenii au acces nelimitat la mancare, este un miracol ca nu avem inca si mai multa lume obeza, a mai adaugat el. Daca gena joaca acelasi rol si la oameni, "ar putea insemna ca Adp lucreaza foarte bine la unii."
www.news-medical.net
| < Anterior | Urmator > |
|---|
