Dezbracati pacientul...

„Dezbracă pacientul şi vei găsi diagnosticul" spunea un mare profe-sor şi clinician: Bazil Teodorescu.
De foarte multe ori neglijăm, ca studenţi şi mai apoi ca medici, acest mare deziderat al marilor maeştrii ai medicinii româneşti care aveau o deose-bită aplecare pentru semiologia medicală şi pentru examenul clinic pe care îl considerau de o importanţă capitală în ce priveşte raţionamentul diagnostic.

Pentru că alte mijloace nu prea aveau, aşa cum sunt acum - CT, RMN, Ecografie, Endoscopie etc. - ar spune unii. Unii mai superficiali - aş spune eu.

Ei nu puneau atâta bază pe anamneză şi pe examenul clinic doar din lipsă de mijloce tehnice, ci pentru că aşa trebuie să procedăm noi toţi, pentru că această materie din anul III de facultate reprezintă cu adevărat un nod cu foarte multe ramificaţii în ceea ce preveşte căile ulterioare pe care trebuie să le urmăm pentru a găsi ceea ce căutăm cu ardoare - diagnosticul. Şi pentru că nu-mi place să vorbesc doar pentru a mă auzi vorbind, voi exemplifica cu câteva relatări despre acest aspect.

Într-o zi se internază la un spital cu renume din Capitală un pacient fe-bril, cu stare generală profund alterată şi căruia medicii de aici nu-i puteau pune un diagnostic - asta se întâmpla în perioada interbelică.
Văzând că nu se pot descurca şi că starea pacientului se înrăutăţeşte pe zi ce trece, medicii bucureşteni au cerut ajutorul marelui profesor Iuliu Haţieganu de la Cluj.
Acesta, după numai 10 minute petrecute cu bolnavul, ceru o seringă Guyon, vată şi iod. După ce dezinfectă tegumentele cu iod, introdu acul se-ringii în lomba stângă a pacientului şi o scoase plină cu puroi, zicându-le colegilor care asistau înmărmuriţi: „De acum cred că vă descurcaţi!".

O altă relatare este mai aproape de zilele noastre: o tânără doctoriţă, pe atunci internă, adică rezidentă, acum profesor universitar, vede un pacient - bărbat tânăr cu o problemă abdominală (un ulcer duodenal). Problema pa-cientului părea clară, aşa că tânăra doctoriţă se concentrează pe ulcerul pa-cientului, trecând mai uşor peste examinarea celorlalte segmente ale organis-mului. Aşa se face că, el pudic - aflat în faţa unei doctoriţe tinere şi cam de vârstă apropiată cu a lui, ea tot pudică (nepermis pentru un medic!) şi fără experienţă, se trece peste „gâlma" pe care o prezenta pacientul la un testicul. Pe bolnav nu-l durea şi, deşi ştia că i-a apărut „ceva" acolo nu a spus, iar doctoriţa nu l-a examinat.
Pacientul a fost tratat cu succes de ulcer duodenal, a fost externat şi totul a fost bine...un an, după care s-a prezentat din nou, de data asta cu du-reri la nivelul testiculul afectat, a fost operat, dar nu a mai supravieţuit decât cca. un an. Cancerul era prea avansat! Fusese prea târziu pentru el!
De s-ar fi uitat doctoriţa şi în chiloţii lui...ce bine ar fi fost! Poate scăpa!

Un alt caz, contemporan cu noi.
În secţia de Medicină Internă a unui spital central din Bucureşti se internează o pacientă de vârsta a III-a cu dureri în epigastru, uşoară jenă în hipocondrul drept, greaţă, vărsături şi febră, toate instalate cu vreo 4-5 zile în urmă. După internare i s-a făcut un examen superficial. Iar tratamentul a fost cel pentru gastrită şi pentru dischinezie biliară (febra scăzuse după o zi de la internare). Sub tratament toate simptomele s-au remis în afară de febra care continua să persiste, ba chiar crescuse (nu era febră mare - în jur de 38, 38,5º C). Acum, în aşteptarea rândului pentru alte investigaţii, toţi se întrebau de ce nu-i scade febra pacientei.
La o nouă discuţie cu pacienta reiese că aceasta deţinea animale în casă (...vreo 2 câini, 3 pisici etc.), iar la reexaminarea abdomenului se relevă o formaţune tumorală, relativ elastică, cu dimensiuni de 3 pe 4 cm, situată la nivelul hipocondrului drept, nedureroasă la palpare, care s-a dovedit la eco-grafie a fi un chist hidatic suprainfectat.

Şi pentru că pe noi, studenţii la medicină şi medicii în general, ne inte-resează foarte mult examenele pe care le dăm de altfel toată viaţa, să vă povestesc cum se poate pica un examen din cauza unei mici omisiuni de examen clinic!
Era pe vremea când examenele erau examene! Se prezintă la exame-nul de medic primar Boli Interne un candidat căruia i se dă spre examinare o călugăriţă. După ce o examineză medicul specialist, candidat la gradul de primar, şi cere de la comisie toate analizele care i se păreau esenţiale pentru lămurirea diagnosticului pacientei, îi pune acesteia diagnosticul de „sindrom neoplazic cu localizare şi etiologie neprecizată"!
La auzul acestor cuvinte, unul dintre profesorii examinatori se ridică de pe scaun, se îndreaptă spre pacientă, în dă jos veştmântul tradiţional pe care îl poartă maicile pe cap şi îi spune candidatului: „Uite localizarea tumorii!"
Medicul a picat examenul!

Având credinţa că nu v-am plictisit prea mult, vă urez mult succes în activitate, baftă la examene, gărzi uşoare, salarii măcar umane - nu zic decente - şi...dezbrăcaţi pacientul!