In anul 1881, Carl Wernicke descria pentru prima oara, la 3 pacienti(2 barbati alcoolici si o femeie suferind de voma persistenta in urma ingestiei de acid sulfuric), o afectiune constand in paralizia miscarilor globilor oculari, ataxie si confuzie. Cei 3 pacienti prezentand aceste simptome au decedat, autopsia demonstrand existenta unor hemoragii punctiforme ce afectau substanta cenusie din jurul ventriculilor III si IV si apeductului Sylvius. Wernicke a considerat aceste hemoragii ca fiind inflamatorii, astfel denumind boala ca polioencefalita hemoragica superioara.
Psihiatrul rus S.S. Korsakoff a descris intr-o serie de articole (1887-1891) tulburarea memoriei in cazul alcoolismului pe termen lung, desemnand-o drept sindromul psihozei polinevritice. El considera ca aceste deficite de memorie tipice, in asociatie cu polineuropatia, reprezentau manifestari diferite ale aceleiasi boli.
In 1897, Murawieff a elaborat prima teorie care postula o singura etiologie responsabila pentru ambele sindroame. Termenul de „encefalopatie Wernicke” este folosit pentru a descrie triada clinica confuzie-ataxie-nistagmus (sau oftalmoplegie). Sindromul este numit adesea sindrom Wernicke-Korsakoff, in momentul aparitiei deficitelor de invatare si memorie. Din punct de vedere clinic, acest concept este cel mai bine definit ca fiind reprezentat de doua sindroame distincte, cu stari confuzionale acute/subacute , manifestari reversibile caracteristice encefalopatiei Wernicke , versus manifestari persistente si ireversibile ale tulburarii Korsakoff.
Cauza principala a acestor simptome complexe, cunoscute sub denumirea de sindrom Wernicke-Korsakoff este deficitul de tiamina (vitamina B1), insa orice situatie de malnutritie poate reprezenta un factor de risc. Cel mai frecvent, sindromul Wernicke-Korsakoff se asociaza cu alcoolismul pe termen lung. Alcoolul actioneaza asupra transportului activ gastrointestinal, iar bolile cronice de ficat conduc la scaderea activarii tiaminpirofosfatului si a capacitatii ficatului de a stoca tiamina.
Tiamina este absorbita din duoden, organismul uman avand rezerve de tiamina pentru aproximativ 18 zile. Ea este convertita in forma sa activa, tiaminpirofosfat, in neuroni si celulele gliale. Tiaminpirofosfatul este un cofactor pentru o serie de enzime, printre care transacetolaza, piruvat dehidrogenaza, α cetoglutarat dehidrogenaza. Principala functie a acestor enzime in creier este metabolismul lipidic (teaca de mielina) si al carbohidratilor, producerea de aminoacizi si producerea de neurotransmitatori derivati din glucoza. Tiamina pare a avea un rol si in conducerea axonala, in special in neuronii acetilcolinergici si serotoninergici. O reducere a functiilor acestor enzime poate duce la afectarea procesului de difuziune in metabolismul glucozei, in regiuni cheie ale creierului, rezultatul fiind reducerea metabolismului energetic celular.
Consecinta acestor modificari metabolice este pierderea gradientelor osmotice de-a lungul membranei celulare. Initial, scade activitatea α-cetoglutarat dehidrogenazei in astrocite, iar apoi vor creste concentratiile extracelulare de glutamat si chiar de oxid nitric, datorita disfunctiilor celulelor endoteliale. De asemenea, vor avea loc fragmentari de ADN in neuroni, producerea de radicali liberi, o crestere a citokinelor si o deterioare a barierei hematoencefalice.
Simptomele sindromului Wernicke-Korsakoff se refera, in general, la aceste arii deteriorate. Semnele oculo-motorii aparute reprezinta consecinta leziunilor nucleilor abducens si a centrilor miscarilor ochilor din punte si mezencefal. Ataxia se manifesta datorita afectarii cerebelului, in special a partii superioare a vermisului. La nivel cerebral, modificarile constau in degenerarea tuturor straturilor cortexului, mai ales a celulelor Purkinje. Pierderea neuronilor conduce la o ataxie persistenta, statica si in mers. In afara de disfunctiile cerebrale, este afectat si aparatul vestibular. In plus, consumul cronic de alcool are drept rezultat reducerea cu 35% a activitatii transacetolazei in cerebel, datorita deficientei de tiamina.
Pareza vestibulara este unul din semnele observate in stadiile incipiente ale bolii si poate fi ameliorata prin tratament. Componenta amnestica este strans legata de afectarea unor parti din diencefal, precum partea mediala a talamusului si conexiunile cu lobii temporali mediali si amigdala creierului. Recuperarea lenta si incompleta a memoriei sugereaza faptul ca amnezia se datoreaza unor modificari structurale ireversibile.
Variatiile cazurilor clinice si faptul ca nu toti pacientii cu deficit de tiamina dezvolta sindromul Wernicke-Korsakoff sunt factori care pun in discutie si existenta unei predispozitii genetice. Unii pacienti cu sindromul Wernicke-Korsakoff prezinta o afinitate crescuta a transacetolazei pentru tiaminpirofosfat. Mecanismul care sta la baza acestor diferente in cadrul activitatii biochimice a transacetolazei nu este pe deplin cunoscut. Variatii ale genei ce codifica proteina-transportor din neuronii cu mare afinitate pentru tiamina pot fi, de asemnea, susceptibile, in cazul sindromului Wernicke-Korsakoff. Pacientii ce prezinta alterarea functionala a transportului tiaminei pot avea o abilitate scazuta de a face fata deficitului de tiamina sau de a raspunde la tratamentul de inlocuire a acesteia.
Bibliografie:http://emedicine.medscape.com/http://en.wikipedia.org/
| < Anterior | Urmator > |
|---|
