Oamenii de stiinta au creat soareci modificati genetic, care mananca peste masura, se ingrasa foarte mult si dezvolta simptome de diabet, cu toate acestea traind aproximativ de optsprezece ori mai mult ca soarecii de laborator obisnuiti. Motivul acestui paradox este reprezentat de blocarea genei responsabile de secretie a insulinei la animalele mutante.
Intr-un raport publicat in revista Science s-au evidentiat rezultatele dietei mai reduse si exercitiilor fizice sustinute, concomitent cu nivelul scazut al insulinei circulante. Dr. Morris White subliniaza faptul ca acest raport nu face totusi decat sa arate inca o data importanta unei diete echilibrate si a unor exercitii fizice constante. Rezulatele studiului ridica insa intrebari legate de efectele secundare care pot aparea in cursul utilizarii insulinei ca tratament pentru diabetul zaharat de tip 2.
Medicii cunosc faptul ca persoanele care fac multa miscare traiesc in medie mai mult decat sedentarii, iar cercetatorii au constatat ca supunerea animalelor de laborator unor diete stricte de asemenea le creste durata medie de viata.
Astfel echipa condusa de Dr White a vrut sa vada daca intre cele doua procese si cantitatea de insulina secretata de pancreas exista vreo legatura. S-au ocupat de studiul insulinei deoarece atat sportul cat si dieta echilibrata cresc sensibilitatea celulelor la insulina, acestea raspunzand in aceste conditii mult mai eficient la actiunea hormonului.
Ei au urmarit efectele produse de hormonul hipoglicemiant de cand acesta incepe sa se produca si pana cand induce modificari in activitatea celulara. Cercetatorii au realizat soareci modificati din punct de vedere genetic, astfel incat acestia sa nu aibe nicio copie functionala a genelor implicate in secretia insulinei, dar sa pastreze substratul doi al receptorilor pentru insulina-Irs2.
Soarecii fara nicio copie a genei au dezvoltat diabet zaharat si afectiuni neurologice, pe cand soarecii cu o singura copie functionala au trait cu aproximativ 18% mai mult ca soarecii normali.
White subliniaza de asemenea faptul ca animalele au trait o perioada mai lunga de timp, in ciuda faptului ca la un moment dat pareau sa aibe simptomele unor afectiuni care in mod obisnuit conduc mai rapid la deces (obezitate, nivele crescute de insulina in sange). In plus aceste animale erau mai active dupa ce mancau si nivelul superoxid dismutazei (antioxidant cu rol de protectie celululara) crestea foarte mult in creierul lor.
La finalul studiului cercetatorii au declarat ca dieta, exercitiile fizice si greutatea corporala scazuta contribuie la mentinerea rezistentei tesuturilor periferice la insulina, fapt care reduce producerea hormonului de catre pancreas.
Una dintre intrebarile puse este daca anumite medicamente pot mima efectele care apar in urma a mai putine Irs2, limitand activitatea acestora. Cercetatorii cred ca oamenii care traiesc 100 de ani sau chiar mai mult, au o concentratie redusa a insulinei in sange, celulele lor avand un prag ridicat de sensibilitatea la aceasta.
Durata vietii persoanelor diabetice ar putea fi crescuta cu ajutorul unor noi medicamente care sa creasca sensibilitatea tisulara la insulina, fara sa necesite injectarea acesteia.
www.nlm.nih.gov/medlineplus/news/fullstory
www.alertnet.org/thenews/newsdesk
www.reuters.com/article/scienceNews/
| < Anterior | Urmator > |
|---|
