Incidenta pneumoniei bacteriene, cea mai comuna forma a acestet afectiuni, a scazut semnificativ in ultimii ani, insa cu toate acestea boala continua sa se soldeze cu un numar relativ crescut de decese. Modificarea manifestarilor clinice ale acesteia fac stabilirea diagnosticului sa fie destul de dificila.
Antibioticele administrate au actiune asupra patogenului, insa nu si asupra substantei toxice produsa de acesta, ceea ce face ca actiunea acesteia sa nu poata fi oprita, o data cu ajungerea ei in tesutul pulmonar.
Experimentele realizate si-au propus sa elucideze mecanismul de secretiei al toxinei si modul in care ea lizeaza tesutul si vasele, pentru a se reconsidera protocoalele de tratament in cazul pneumoniilor bacteriene.
Streptococcus pneumoniae este responsabil de infectia tractului respirator superior, de infectii meningiene si de infectii variate in sfera ORL. Inaintea utilizarii vaccinului, in 2000, cazurile in care pneumonia se solda cu decese erau aproape duble fata de prezent.
La momentul respectiv oamenii de stiinta considerau inflamatia responsabila de decese. Plecand de la premisa ca raspunsul imunitar este mult prea puternic in anumite cazuri, ei nu au cautat cauza reala a gravitatii bolii.
Semnul de intrebare privind aceasta explicatie s-a ridicat insa datorita cazurilor fatale in primele 48 pana la 72 de ore de la instalarea infectiei, timp insuficient pentru dezvoltarea unui raspuns imun major.
Studiind bacteria in laborator si in vivo, pe soareci, cercetatorii si-au concentrat atentia asupra pneumolizinei produsa de catre streptococ. Cunoscut era faptul ca aceasta toxina poate «dezlipi» celulele din parenchimul pulmonar, fara insa a afecta si vasele sangvine de la acest nivel. Constatarea din urma a fost confirmata in urma analizei plamanilor la necropsia persoanelor decedate de pneumonie.
Interesant este faptul ca antibioticele distrug bacteria prin "deschiderea" ei, ceea ce face ca in acelasi moment sa se elibereze o cantitate crescuta de pneumolizina. In lupta antipneumonica s-a folosit inhibitorul activatorului plasminogenului (PAI-1) a carui eficienta s-a dovedit a fi maxima.
In continuare cercetatorii incearca sa creeze o molecula proteica, foarte asemanatoare PAI-1, care sa fie distribuita cu usurinta la nivel pulmonar, sa fie eficace si sa nu dea reactii adverse. Cel mai probabil toate aceste calitatii ar fi obtinute de la o subtanta aerosolica, sub forma de spray.
www.nlm.nih.gov/medlineplus/news/reuters.com/news/articlenews.aspx
| < Anterior | Urmator > |
|---|
