Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, in parteneriat cu Bristol Myers Squibb şi Astra Zeneca, in perioada 24-28 Octombrie, Hotel Rin Central, Sala Călinescu, Bucureşti.
Diabetes Self-Management Programme creat de Stanford Patient Education Research Center este conceput pentru a le arăta medicilor şi asistenţilor cum să îşi înveţe pacienţii să îşi gestioneze propria boala, să câştige încredere în sine, în capacitatea lor de a controla simptomele şi modul în care problemele de sănătate le afectează viaţa. Scopul acestui program este de a educa medicul şi asistentul astfel încât acesta să ajute la îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi emoţionale a pacienţilor în timp ce costurile îngrijirii se reduc.
Se vorbeste de o adevarata “epidemie” de diabet la nivel global, care afecteaza nu numai indivizii, cat si societatea in ansamblul ei. In lipsa tratamentului sau a controlului, persoanele cu diabet pot suferi complicatii precum afectiuni ale inimii sau ale rinichilor. Cel mai important mesaj pe care trebuie să îl transmitem persoanelor cu diabet este că înţelegerea bolii, prin programe de educaţie, devine esenţială pentru viitorul lor. Diabetul zaharat reprezintă o afecţiune cu impact multiplu asupra pacientului: epidemiologic, biologic, socio-familial, economic. Diabetul se asociază cu un risc cardiovascular crescut. 65 la suta din diabetici mor din cauza bolilor cardiovasculare.
Prof. Dr. Cristian Serafinceanu declara: „Diabetul este cea mai solicitantă boală a secolului XXI din cauza complicaţiilor cardiovasculare. Peste jumătate din pacienţi au deja complicaţii în momentul depistării diabetului, bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate la persoanele cu diabet. În plus, costurile bolii la bolnavii care au complicaţii sunt de aproape patru ori mai mari. De aceea pacientii nostri au nevoie de educatie din prima zi de la aflarea diagnosticului, mai mult decat de orice! Cel mai important mesaj pe care trebuie sa il transmitem persoanelor care au diabet este ca intelegerea bolii, prin programe de educatie, este esentiala pentru viitorul lor."
La Diabetes Self-Management Programme vor participa 24 medici si asistenti medicali implicati in educarea pacientilor cu diabet. Cursurile dureaza 5 zile si vor fi sustinute de doi renumiti T-Traineri ai Stanford University School of Medicine: Ian Darling si Jean Thompson.
Ian Darling (Edinburgh, Marea Britanie): A finalizat pregatirea ca Master Trainer in programele de autoingrijire pentru artrita si boli cronice, apoi a urmat formarea ca T-Trainer la Stanford University in 2007, unde a revenit in 2008 ca sa urmeze cursurile de instruire aferente noului program pentru diabetul de tip 2. In prezent este calificat si in domeniul Positive Self Management Programme (HIV/SIDA). In ultimii 5 ani a sustinut peste 30 de cursuri de formare (leader training) si a contribuit la initierea programelor specifice in Irlanda, Lituania si Slovenia. Este presedintele grupului T Trainer din Marea Britanie si colaboreaza indeaproape cu Expert Patient Programme si cu alte organizatii care furnizeaza cursuri de formare in domeniul autoingrijirii.
Jean Thompson (Kent, Marea Britanie): Detine titlul de T-Trainer acordat de Stanford University si este si formator pentru Lead Trainers in Stepping Stones to Quality (SS2Q). A condus programul Challenging Arthritis Self Management si a sprijinit organizatii de voluntariat prin intermediul Long Term Medical Conditions Alliance (in prezent, Long-term Conditions Alliance) in vederea elaborarii unor programe comprehensive conduse de specialisti fara pregatire medicala, pe baza cursului Chronic Disease Self-Management. Contributia ei la dezvoltarea bazei de cunostinte pentru conceptul de 'lay-led' self management (autoingrijire sustinuta de experti fara pregatire medicala) s-a bucurat de recunoastere in anul 2005, cand Maiestatea Sa Regina Elisabeta i-a acordat decoratia MBE (Membership of the British Empire).
< Anterior | Urmator > |
---|