Cu ajutorul unei donatii de 20.000 de euro facute de o firma, Maternitatea din Oradea va fi dotata cu un nou aparat de terapie intensiva performant, care va fi folosit la interventiile operatorii din sfera ginecologica, informeaza Agerpres.
De asemenea, conducerea unitatii medicale va mai achizitiona si un videocolposcop cu bani proveniti de la Ministerul Sanatatii. Acest echipament va costa 60.000 de lei si-i va ajuta pe medici sa detecteze leziunile colului uterin, prevenindu-se astfel o maladie atat de raspandita cum este cancerul de col uterin.
Potrivit managerului Grebenisan, din luna iulie 2010, de cand a preluat gestiunea Maternitatii, au mai fost achizitionate doua ecografe 4D si un ecograf Doppler 2D. in prezent, cel mai mare "spital de nasteri" din judet are deschise trei santiere cu lucrari de reabilitare, pentru un ambulatoriu modern, vestiare pentru asistente, cu dusuri, spatii independente pentru echipamente si haine de oras, si o sala de conferinte.
Sursa: paginamedicala.ro
< Anterior | Urmator > |
---|