MedicalStudent.ro

Thursday
Jun 11th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Stiri medicale Lipsa salariilor de merit nemultumeste medicii

Lipsa salariilor de merit nemultumeste medicii

Evaluare articol: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
12 medici de la Spitalul de Copii din Botosani ameninta ca vor intrerupe astazi activitatea. Motivul? nemultumirile fata de neacordarea salariilor de merit, dupa cum informeaza AGERPRES. De altfel, cadrele medicale au declansat si vineri un protest spontan, acuzand conducerea unitatii de lipsa de dialog. Din pacate, nu a existat niciun dialog. Am fost scosi din discutie. Contractul colectiv de munca s-a negociat cu alte sindicate, vizavi de activitatea noastra. Noi suntem principalii furnizori de servicii medicale si nu suntem de acord ca alte categorii socio-profesionale sa negocieze in numele nostru, a declarat medicul Gabriel Petrovici, vicepresedinte Sindicatul Medicilor Specialisti. Pe de alta parte, conducerea Spitalului de copii vede protestul medicilor ca fiind ilegal. Ei nu au trimis revendicarile scrise. Au refuzat dialogul verbal. Au dorit intotdeauna numai un dialog scris. I-am chemat la negocieri. Nici macar nu am fost anuntati de conflictul lor. Ne-au...

Citeste intreg articolul

Sursa: paginamedicala.ro


Publicat de :
MedicalStudent.ro
Puncte: 30
 

Comentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Scrie comentariu

smaller | bigger
security image
Scrie caracterele din imagine

busy
 

Alte stiri:

O alta donatie pentru Spitalul "Marie Curie"

Avene si Sensiblu vor dona 10% din vanzarile din aceasta vara Spitalului de Copii "Marie Curie" din Capitala. Astfel, cu banii obtinuti in perioada 1 iunie - 31 august, va fi cumparata aparatura medicala pentru sectia de cardiochirurgie infantila din cadrul spitalului.

Citeste mai departe...
Banner
Banner

Anunturi Google

Personalitati

 

Prima femeie neurochirurg – istoria unei vieţi citite în mâini delicate si puternice

„Toată viaţa am fost numai pe fugă, nu ştiu să merg aşa...”- astfel debuta fieca...

 

Victor Babes

La 19 octombrie 1926, la Bucuresti, s-a stins unul dintre cei mai mari savanti romani, Vic...

 

Thoma Ionescu

Asadar, Thoma Ionescu(1860-1926) fost profesor – lector de anatomie al facultatii de med...

 

Mina Minovici

Intors in tara, a inaugurat in 1892, cu mari eforturi, un instituit medico-legal care ulte...

 

Dimitrie Bagdasar si dragostea pentru Neurochirurgie

‘Dr. Sofia Ionescu isi aminteste scena finala, a despartirii. Era la inceputul verii lui...
Diploma excelenta
We comply with the HONcode standard for trustworthy health
information:
verify here.

Concurs: Dincolo de cursuri

Concurs MedicalStudent.ro

Farm.ro


toto togel

toto togel

toto togel

slot gacor

situs toto

toto slot

toto togel

slot pulsa

situs toto

situs slot

https://wildmans.org/

https://uba-internacional.com/

toto

situs toto

https://ameriparts.com/

situs togel

slot pulsa

https://fpssa.com.ar/

toto togel

situs togel

situs toto

slot pulsa

slot pulsa

situs toto

slot togel

slot gacor

https://didaktikamj.upol.cz/

slot qris

https://safari.udsm.ac.tz/

situs toto

slot toto

situs togel

https://cmnlacademy.com.au/product/rcg/

slot qris

situs toto

situs toto

https://www.technotech.it/en/

slot777

situs toto

slot qris

situs toto

situs toto

https://altpro.fi/tuotteet/

depo 5k

slot qris

slot togel

https://admission.gafcscmil.edu.gh/

https://vagas.promptservicos.com.br/

deposit 5000

https://www.karvyonline.com/dp-account-access/

https://trade.karvyonline.com/

https://hog-roast.com/

https://www.campingrozenhof.com/nl/

https://www.chicagoiron.com/

https://slopega.me/

situs slot

situs toto

https://campingrozenhof.com/

situs toto

https://prolugar.fau.ufrj.br/

slot deposit 5000

toto togel

situs togel

situs toto

slot qris

situs togel

deposit 5000

slot 5000

situs toto

toto 4d

https://gallery.pustovit.com/

https://www.hoteldenver.net/

https://marywshelley.com/

deposit 5000

toto togel

toto togel

https://datacenter.medinformer.co.za/

situs togel

slot gacor