Desi nu are un domeniu separat, sănătatea poate accesa bani din fondurile europene fie pentru investitii directe, în infrastructură, fie pentru investitii indirecte. Numărul din noiembrie al Medica Academica realizează o expunere amplă asupra problematicii fondurilor europene în sănătate, prezentând modalitătile de finantare a proiectelor, pe axe si domenii prioritare, cu situatia actuală a fondurilor existente si a oportunitătilor de depunere a proiectelor. Sunt prezentate si exemple de proiecte în fază de implementare, precum un proiect de perfectionare a resurselor umane în transplant si un altul în domeniul îmbătrânirii cerebrale.
Proiectele de cercetare-dezvoltare pot fi finantate cu ajutorul fondurilor europene, liniile de finantare pentru Programul Operaţional pentru Creşterea Competitivităţii Economice fiind în prezent deschise, conform prof. Vasile Puşcaş, fost Negociator-Sef cu Uniunea Europeană.
„Pentru România, este foarte importantă corelarea eficientă a investitiilor directe, indirecte si a celor care nu se adresează direct sectorului sănătăţii, dar care se răsfrâng şi asupra sistemului de sănătate, prin impactul economic şi social generat, deoarece prin alocările decise în 2007, din totalul fondurilor structurale au fost propuse ca investiţii directe pentru sănătate doar aproximativ 0,8%. Pentru comparaţie, arătăm că Ungaria a alocat investiţiilor directe pentru sănătate 5,4% din totalul fondurilor structurale”, spune prof. Vasile Puscas.
O linie de finantare pentru care depunerea de proiecte urmează să fie deschisă în curând e cea în cadrul Programului Operaţional pentru Creşterea Competitivităţii Economice, axa prioritară 1 (Investiţii productive şi pregătirea pentru concurenţa pe piaţă a întreprinderilor, în special IMM-uri), domeniul major de intervenţie 1.1.3. (Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia de piaţă a întreprinderilor, în special IMM/ Sprijin pentru accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare). Linia de finantare ar fi trebuit să fie deschisă din octombrie, este asteptat anuntul Autoritătii de Management.
Axa prioritară 2 (Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare) a programului conţine domeniul major de intervenţie 2.1. (Cercetare-dezvoltare în parteneriat între universităţi/institute de cercetare-dezvoltare şi întreprinderi în vederea obţinerii de rezultate aplicabile în economie) respectiv operaţiunea 2.1.1 (Proiecte de cercetare în parteneriat între universităţi/institute de cercetare-dezvoltare şi întreprinderi), a cărei linie de finanţare, pentru anul acesta, a fost deschisă la 14 octombrie a.c. Axa prioritară 2 a programului are în componenţă şi domeniul major de intervenţie 2.3 (Accesul întreprinderilor la activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare), a cărei linie de finanţare este deschisă, iar depunerea de proiecte continuă. Aceasta este dedicată sprijinului activităţilor de inovare ale start-up-urilor şi spin-off-urilor care creează valoare adăugată în baza rezultatelor de cercetare - dezvoltare brevetate sau nebrevetate, care sunt aplicate/ transferate de firmele respective.
Axa Prioritară 3 a programului, prin componenta 3.2. (Dezvoltarea şi eficientizarea serviciilor publice electronice), respectiv operaţiunea 3.2.4 (Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband - la nivel local şi la nivel central) finanţează proiecte care trebuie să conducă la furnizarea a cel puţin unui serviciu public către cetăţeni/mediul de afaceri/administraţie publică la un nivel de sofisticare de minimum 3. Pentru componenta de nivel local se redeschide linia de finanţare în noiembrie 2010. Pentru cea de nivel central, linia de finanţare a fost deschisă între 29 septembrie şi 29 octombrie a.c.
„Dacă numărăm proiectele contractate la momentul septembrie 2010, mai mult de jumătate din cuantumul iniţial de fonduri europene este deja acoperită de cereri. Ceea ce se aşteaptă este ca acestea să devină şi obiective realizate, deoarece de la scrierea de proiecte până la implementare există numeroase etape”, a declarat prof.dr. Vasile Puscas
Domeniul major de intervenţie 3.3, Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, din cadrul axei prioritare 3 (Îmbunătăţirea infrastructurii sociale) a Programului Operaţional Regional (POR), se află printre putinele căi de finantare a investitiilor directe în sănătate a cărei linie de finanţare este încă deschisă. Numărul prea mare de solicitări de finantare pentru investitii directe a dus la suspendarea unor căi de finantare pentru anumite regiuni ale tării.
Domeniul major de intervenţie 3.1, Reabilitarea /modernizarea / echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate, si-a închis linia de finanţare începând cu 5 noiembrie pentru Regiunile Vest şi Nord-Est, depunerea fiind deja suspendată pentru Regiunile Centru, Sud-Vest, Nord-Vest şi Sud.
Pentru domeniul major de intervenţie 3.2, Reabilitarea /modernizarea / dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale, a cărei linie de finanţare este deschisă, valoarea proiectelor depuse deja a depăşit suma alocată, motiv pentru care depunerea de noi proiecte a fost deocamdată suspendată pentru Regiunile Centru, Nord-Vest şi Sud-Est. De asemenea, în cadrul axei prioritare 4 (Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local), domeniul major de intervenţie 4.3- Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor, si-a suspendat pentru moment linia de finanţare pentru şapte din cele opt regiuni de dezvoltare, tot din cauza excedentului de solicitări.
Alte instrumente care finantează investitii cu impact asupra domeniului sănătătii sunt Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, precum si initiativele aditionale ale Băncii Europene de Investiţii: Iniţiativa Jeremie, destinată firmelor mici şi mijlocii, a microîntreprinderilor, Iniţiativa Jaspers care oferă asistenţă tehnică pentru proiecte mari de infrastructură si Iniţiativa Jasmine care oferă micro-credite pentru proiecte de creştere şi pentru pregătirea personalului microîntreprinderilor.
Dintre subiectele revistei Medica Academica din luna noiembrie evidentiem:
- un interviu cu prof. Dan Cheta, specialist în domeniul bolilor metabolice, care vorbeste despre extinderea mondială a acestor afectiuni, si de faptul că diabetul nu mai este “exclusiv boala statelor dezvoltate”
- un reportaj de la Congresul de chirurgie, gastroenterologie si oncologie de la Cairo, unde contributiile si prezentările echipei de transplant hepatic de la Fundeni au fost foarte bine primite
- un interviu cu prof. Alberto de Leiva (Spania), care s-a angajat în dificila misiune de recuperare a memoriei lui Nicolae Paulescu în comunitatea stiintifică internatională, după un amplu demers de studiere a documentelor originale
- deschiderea, la Bucuresti, a primului Centru de Chirurgie Bariatrică si tratamentul obezitătii din Europa de Est
Pentru mai multe detalii, vă rugăm consultati www.medicaacademica.ro, www.tarusmedia.ro sau editia print a Medica Academica.
< Anterior | Urmator > |
---|