MedicalStudent.ro

Sunday
May 25th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Stiri medicale Deschiderea Muntenia Medical Hospital de Ziua Naţională a Inimii

Deschiderea Muntenia Medical Hospital de Ziua Naţională a Inimii

Evaluare articol: / 4
Cel mai slabCel mai bun 

În data de 4 mai 2011, România sărbatoreşte Ziua Naţională a Inimii. În ultimii 50 de ani bolile cardiovasculare au fost  responsabile pentru un număr foarte mare de decese anual, atât la nivel global cât şi în România.

Anul acesta, 4 mai este mai mult decât Ziua Naţională a Inimii, este momentul în care se deschid porţile primului spital privat regional din Piteşti, Muntenia Medical Hospital.

„Impreună cu echipa Muntenia Medical Hospital vrem să creştem ponderea activităţii profilactice faţă de partea curativă. Costurile sociale ale profilaxiei sunt comparabil mai mici faţă de intervenţia ulterioară”, a declarat Preşedinte C.A SAI MUNTENIA INVEST SA - Petre Pavel Szel.

Muntenia Medical Hospital este primul spital privat regional din Piteşti care oferă pacienţilor servicii medicale integrate la nivel european, într-o singură locaţie şi se numară printre puţinele spitale din România ce dispun de un computer tomograf ce permite efectuare de examene rapide cu doze mici de iradire.

Departamentul de Radiologie Imagistică Medicală  are în dotare cea mai nouă şi mai performantă aparatură din ţară în acest moment şi acoperă întreaga gamă de servicii medicale imagistice care se pot efectua, de la radiografii convenţionale, ecografii 3D şi 4D şi pînă la examene complexe de tip CT, RM, DEXA, etc.

Spitalul are  peste 25 de specialităţi, laborator de analize medicale şi dispune de multiple facilităţi de diagnostic şi tratament pentru investigarea bolilor retinei şi a glaucomului, prin tomografie în coerenta optică retiniană, angiofluorografie retiniană computerizată, campimetrie cu perimetru computerizat Humphrey.

Muntenia Medical Hospital oferă o gamă variată de investigaţii pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice ulterioare: colposcopii, fibroscopii, ecografii 4D (Morfologie fetală), ecografii transvaginale; tomografii computerizate cardiace, tratamente dermatologice cu Dermatolight 500-3 cu 3 module fototerapeutice indicat în tratamentul primar în psoriazis, neurodermită, vitiligo, acnee şi multe altele.

Afecţiunile ce necesită tratamente medicamentoase cu supraveghere medicală atentă cum ar fi chimioterapia bolnavilor oncologici, tratamentele cu imunosupresoare pentru afecţiunile reumatismale, sau monitorizarea bolnavului diabetic vor putea fi tratate în regim de spitalizare de zi.

Chirurgia de zi va completa activitatea medicală prin metode de diagnostic şi tratament bazate pe tehnici de laser cu bioxid de carbon cu aplicaţii vaste în sfera medicală.

Pentru a oferi servicii medicale integrate, Muntenia Medical Hospital dispune şi de un laborator performant pentru analize medicale acreditat RENAR, dotat cu tehnică de ultimă generaţie şi o capacitate mare de prelucrare a probelor.  

Spitalizarea continuă în Muntenia Medical Hospital va dispune de două săli de operaţie modern utilate în care se vor efectua intervenţii chirurgicale, inclusiv chirurgie laparoscopică pentru cazurile programabile.

Pentru o monitorizare medicală atentă și un confort sporit, cele 16 rezerve de câte 2 paturi  în care pacientul are la dispoziție toate dotarile necesare, este o confirmare a faptului că pacientul este prioritatea majoră al echipei medicale Muntenia Medical Hospital.

Proiectul Muntenia Medical Hospital este un pas făcut de catre SIF MUNTENIA spre profesionalizarea sistemului medical românesc.

Prin intermediul acestui proiect se doreşte ca pacienţii din România să poată beneficia de servicii medicale integrate la standarde europene. Cu o investiţie de peste 12 mil. EURO în proiectul Muntenia Medical Hospital, SIF MUNTENIA îşi propune ca pe viitor să continue acest proiect medical şi să îşi aducă aportul pentru dezvoltarea serviciilor medicale private integrate atât ca proiect regional, cât şi ca linie de business în cadrul strategiei de investiţii.

Contact:

Andreea Gheorghe
PR si Comunicare
Sanatatea Media Group
0730 600 094
comunicare@sanatatemediagroup.ro Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza


Publicat de :
Andreea Motoc
Puncte: 2309
 

Comentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Scrie comentariu

smaller | bigger
security image
Scrie caracterele din imagine

busy
 

Alte stiri:

Bilant: 907 cazuri de gripa porcina in Romania
Numarul cazurilor de gripa porcina a ajuns in Romania la 907, se arata intr-un comunicat de presa emis de Ministerul Sanatatii. In ultimele zile, s-au inregistrat doua cazuri in judetul Bacau, cate unul in Constanta, Teleorman, Timis si Tulcea, alte trei in Iasi, doua in Neamt, cele mai multe fiind depistate in Bucuresti (14). De
Citeste mai departe...
Banner
Banner

Anunturi Google

Personalitati

 

Prima femeie neurochirurg – istoria unei vieţi citite în mâini delicate si puternice

„Toată viaţa am fost numai pe fugă, nu ştiu să merg aşa...”- astfel debuta fieca...

 

Victor Babes

La 19 octombrie 1926, la Bucuresti, s-a stins unul dintre cei mai mari savanti romani, Vic...

 

Thoma Ionescu

Asadar, Thoma Ionescu(1860-1926) fost profesor – lector de anatomie al facultatii de med...

 

Mina Minovici

Intors in tara, a inaugurat in 1892, cu mari eforturi, un instituit medico-legal care ulte...

 

Dimitrie Bagdasar si dragostea pentru Neurochirurgie

‘Dr. Sofia Ionescu isi aminteste scena finala, a despartirii. Era la inceputul verii lui...
Diploma excelenta
We comply with the HONcode standard for trustworthy health
information:
verify here.

Concurs: Dincolo de cursuri

Concurs MedicalStudent.ro

Farm.ro