MedicalStudent.ro

Monday
Jun 23rd
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Stiri medicale Ambulanta Suceava, prejudiciata de apelurile false

Ambulanta Suceava, prejudiciata de apelurile false

Evaluare articol: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Serviciul Judetean de Ambulanta (SJA) Suceava a fost prejudiciat cu 400.000 de lei din cauza solicitarilor false de pe parcursul anului trecut, relateaza Agerpres.

Daniel Martiniuc, directorul SJA Suceava, a declarat ca deplasarile ambulantelor la solicitari care s-au dovedit false au costat, in 2010, 400.000

de lei, in conditiile in care calculul s-a facut la valoarea cea mai mica pe kilometru. De altfel, pentru acordarea asistentei medicale de urgenta prespitaliceasca s-au inregistrat 52.799 de solicitari, 1.077 dintre acestea fiind false.

"Au fost cazuri cand dispeceratul s-a prins ca e o farsa si nu a trimis echipajul, dar de cele mai multe ori ambulanta a plecat la solicitari. Mai sunt cazuri cand pacientul isi revine si cel care a chemat ambulanta nu iese s-o astepte la punctul stabilit. Trebuie sa se stie ca persoana care cheama ambulanta trebuie sa astepte in dreptul casei sau unde se da un punct de reper, dar asta nu se intampla uneori si e foarte greu de cautat acul in...

Citeste intreg articolul

Sursa: paginamedicala.ro


Publicat de :
MedicalStudent.ro
Puncte: 30
 

Comentarii (0)

Subscribe to this comment's feed

Scrie comentariu

smaller | bigger
security image
Scrie caracterele din imagine

busy
 

Alte stiri:

TEST - caz clinic nr. 326

Testul clinic nr. 326 a fost publicat in cadrul grupului Test Clinic. Pentru a accesa direct grupul urmati link-ul: Test Clinic.
Pentru a putea intra in grup este nevoie sa dati click pe butonul intra in grup, sa bifati optiunile pe care le doriti din meniul ce va aparea, dupa care veti executa click pe butonul salveaza.

Citeste mai departe...
Banner
Banner

Anunturi Google

Personalitati

 

Prima femeie neurochirurg – istoria unei vieţi citite în mâini delicate si puternice

„Toată viaţa am fost numai pe fugă, nu ştiu să merg aşa...”- astfel debuta fieca...

 

Victor Babes

La 19 octombrie 1926, la Bucuresti, s-a stins unul dintre cei mai mari savanti romani, Vic...

 

Thoma Ionescu

Asadar, Thoma Ionescu(1860-1926) fost profesor – lector de anatomie al facultatii de med...

 

Mina Minovici

Intors in tara, a inaugurat in 1892, cu mari eforturi, un instituit medico-legal care ulte...

 

Dimitrie Bagdasar si dragostea pentru Neurochirurgie

‘Dr. Sofia Ionescu isi aminteste scena finala, a despartirii. Era la inceputul verii lui...
Diploma excelenta
We comply with the HONcode standard for trustworthy health
information:
verify here.

Concurs: Dincolo de cursuri

Concurs MedicalStudent.ro

Farm.ro