Recent a fost realizat primul studiu ce a incercat a evalua potentialele efecte neuroprotectoare ale estrogenului. Testele efectuate au verificat importanta terapiei hormonale de substitutie la femeile in perioada postmenopauza, acestea din urma avand un risc crescut pentru a dezvolta Alzheimer’s.
In studiul randomizat s-a constatat ca tratamentul cu hormoni sexuali de substitutie a crescut metabolismul in regiunile cerebrale afectate de Alzheimer.
In rezultatele comunicate, conducatorul studiului Daniel Silverman, MD, a declarat ca acum exista dovezi care sa sustina teoria conform careia estrogenul protejeaza sistemul nevos central impotriva degenerarii si impotriva instalarii dementei senile.
Lipsurile studiilor precedente constau in faptul ca au fost realizate pe paciente cu o varsta prea avansata, astfel incat neuroprotectia nu mai poate fi aplicata in intreaga sa importanta, si de asemenea nu s-a evaluat si comparat beneficiul intre continuarea/declansarea si oprirea tratamentului cu estrogen. Pentru a combate aceste dezavantaje studiul UCLA a inclus femei mai tinere, in imediata perioada dupa menopauza, si a adaptat tratamentul fiecarei paciente in parte. De asemenea a urmarit sa stabileasca daca exista avantaje in continuare terapiei estrogenice pe o perioada mai lunga de timp.
Studiul a inclus 81 de femei carora li s-a administrat estrogen (in asociere sau nu cu progesteron) pentru a trata simptomele menopauzei. Toate persoanele incluse in studiu prezentau risc de aparitie al Alzheimer-ului, aveau istoric familial sau alti factori de risc in aparitia bolii.
De-a lungul studiului a fost realizata tomografia cu emisie de pozitroni la paciente carora li s-a administrat continuu, sau nu, timp de 2 ani tratamentul cu estrogen. Persoanele au fost selectate in functie de diversi parametri precum varsta menarhei si a menopauzei.
PET a demonstrat ca numarul total de ani de expunere la estrogenul endogen (calculati prin diferenta intre varsta menopauzei si cea a menarhei) sunt corelati cu metabolismul din aria precuneusului din cortexul medial posterior, regiune unde perfuzia este cel mai sever afectata in Alzheimer-ul incipient. Metabolismul era semnificativ mai ridicat la femeile la care estrogenul endogen a persistat o perioada mai lunga de timp.
La sfarsitul studiului activitatea metabolica in ariile cerebrale afectate cel mai mult in Alzheimer-ul incipient a fost mult mentinuta la pacientele care au primit continuu estrogen, spre deosebire de cele carora li s-a oprit administrarea hormonului.
Scaderi importante ale metabolismului au fost inregistrate in lobul parietal inferior, nivel la care reducerea a fost in medie de 3,8% la pacientele carora terapia li s-a administrat discontinuu, spre deosebire de doar 1,8% la pacient cu tratament permanent. In grupul prim mentionat un singur subiect a avut o scadere cu mai putin de 2% a activitatii metabolice. Mai mult decat atat, la unele dintre cele ce au urmat continuu terapia de substitutie, activitatea in unele regiuni ale cortexului central chiar a crescut, regiune in care de altfel activitatea e imbunatatita prin folosirea inhibitoriilor colinesterazici din tratamentul Alzheimer’s.
Dr. Silverman a amintit de problema si intrebarile pe care si le-ar putea ridica femeile ingrijorate de aparitia cancerului mamar, cunoscut ca a avea drept factor de risc estrogenul crescut. Cu toate acestea insa s-a demonstrat faptul ca riscul de aparitie a bolii Alzheimer este mai crescut in grupa de varsta interesata de terapia estrogenica.
Pauline Maki, PhD, profesor in psihiatrie si psihologie, care a studiat efectele hormonilor sexuali steroizi asupra proceselor cognitive sustine ca acest studiu nu vine decat ca o confirmare a unei teorii deja cunoscute. De asemenea ea subliniaza importanta promovarii terapiei de substitutie cu estrogen in randul femeilor ce ajung la menopauza si au neaparata nevoie de neuroprotectie.
In ceea ce priveste riscul de aparitie al cancerului mamar, va trebui stabilit pentru fiecare pacienta in parte raportul intre beneficiile si problemele pe care le aduce cu sine tratamentul de substitutie hormonala cu estrogen.
www.medscape.com/
< Anterior | Urmator > |
---|