Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București și Sănătatea Media Group organizează Primul Congres Internaţional Sănătate – Alimentaţie – Bunăstare în perioada 15 – 17 octombrie 2011, la Hotel Aro Palace din Brașov.
Evenimentul propune o abordare responsabilă care să combine beneficiile alimentației și cele ale sănătății în avantajul bunăstării pacientului. Printre temele abordate în cadrul Primului Congres Internaţional Sănătate – Alimentaţie – Bunăstare se numără: Alimente naturale, alimente ecologice şi alimente bio”; “Moduri de prevenţie a unei alimentaţii deficitare”; “Moduri de promovare a alimentaţiei sănătoase”; “Prevenirea şi tratarea bolilor de nutriţie”; “Schimbări ale comportamentului consumatorului într-o direcţie favorabilă întregii societăţi din perspectiva alimentaţiei”; “Fast food-ul: era vitezei în alimentaţie vs. dezechilibrul nutriţional”.
Evenimentul se adresează atât studenților care pot participa cu lucrări științifice, cât și specialiștilor care vor să fie la curent cu ultimile noutăți și să interacționeze direct cu experți din domeniu, cum ar fi - Prof. Eliot Sorel, GWU School of Medicine & School of Public Health, Founder Conflict Management Section WPA, Washington, DC, invitat special în cadrul evenimentului.
Prof. univ. dr. Florian Popa, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București, își amintește cum a luat naștere congresul: “Ideea acestui congres a apărut în urmă cu doi ani, când la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București am organizat o întâlnire la care au fost invitați să participe factori decizionali din sfera socio-politică a țării, dar și oaspeți din afară. Temele acelei întâlniri au fost axate pe influența alimentației, a mediului înconjurător, a factorilor zilnici de stres asupra sănătății. Participarea de atunci și interesul stârnit de subiectul întâlnirii ne-a încurajat să facem din acest eveniment unul de tradiție pentru viața medicală și economico-socială”.
De asemenea, Director General al Sănătatea Media Group, lector univ. drd. Simona Maria Vlădica, a primit cu încântare propunerea de colaborare cu prestigioasa universitate în organizarea Primului Congres Internaţional Sănătate – Alimentaţie – Bunăstare: “Este o onoare pentru noi să organizăm alături de Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București un eveniment de o asemenea anvergură care îi are drept invitaţi pe unii dintre cei mai importanţi specialişti internaţionali din domeniu.”
Primul Congres Internaţional Sănătate – Alimentaţie – Bunăstare se va desfăşura sub patronajul Patriarhiei Române, Academiei Române, Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Distribuţiei – A.I.D.A. Bruxelles şi EHI Retail Institute.
Persoană de contact: Georgiana Milescu
E-mail:
planificare@sanatateamediagroup.ro
Telefon: 0730600094
< Anterior | Urmator > |
---|